Boala parodontală, supranumită și boala dinților sănătoși, este o afecțiune complexă, provocată de o serie de factori cauzali și favorizanți, precum: placa bacteriană, igiena orală deficitară, moștenirea genetică, alimentația necorespunzătoare, bolile sistemice și fumatul.
Toate acestea vor duce încet și sigur către inflamația și distrucția țesuturilor înconjurătoare, până la pierderea dinților.
Cauza principală a parodontozei
Principalul vinovat pentru boala parodontală este placa bacteriană, compusă în principal din bacterii care pot sta ascunse între gingie și dinte. Dacă nu este îndepărtată eficient, placa poate declanșa una din cele trei faze ale bolii: gingivita (reversibilă), parodontita superficială și parodontita profundă (afecțiuni ireversibile).
Un cuvânt important de spus îl au și afecțiunile generale. Diabetul, bolile cardiovasculare, leucemiile pot crește riscul apariției parodontozei și pot influența severitatea acesteia.
Totodată, bacteriile parodontale și produșii acestora pot fi inhalate în plămâni, cauzând infecții respiratorii sau pot disemina în circulația sistemică, colonizând diferite zone anatomice din corp. În aceste cazuri, apar complicațiile endocardite, abcese neurologice, control metabolic slab în diabet și posibil Alzheimer.
Microbii bolii parodontale au fost identificați în probe preluate din inimă, creier, tract respirator, sugerând o posibilă asociere între boala parodontală și bolile sistemice.
Cum depistăm semnele bolii parodontale?
Acestea sunt principalele simptome:
- respirația urât mirositoare;
- sângerarea gingiilor spontan sau la periaj;
- gingii cu modificări de culoare (de la roșu aprins la roșu violaceu);
- gingii cu modificări de volum (umflate sau retrase);
- depuneri de tartru;
- spații noi care se formează între dinți;
- mobilitate dentară.
Ce e de făcut?
Prevenția este cel mai bun tratament, motiv pentru care se recomandă o igienă orală corespunzătoare: periaj zilnic (dimineața și seara), folosirea aței dentare, a dușului bucal și a apei de gură.
Cu toate acestea, controalele regulate și igienizările profesionale (detartraj, periaj profesional, air-flow) realizate de 1-2 ori pe an pot ajuta la depistarea precoce a afecțiunilor gingivale și la tratarea acestora.
Tratamentul bolii parodontale
Tratamentul este esențial în stoparea evoluției parodontozei. Dacă, în urma unui consult, medicul stomatolog pune diagnosticul de boală parodontală, următorul pas este stabilirea metodelor de tratament, în funcție de severitate.
În cazul în care pacientul este depistat într-o fază incipientă și reversibilă, ca gingivita, eliminarea factorilor care au dus la apariția acesteia și igienizarea profesională sunt suficiente. În acest caz, reamintim manopera standard de îndepărtare a depozitor de placă bacteriană și tartru (detartrajul și periajul profesional), la care se adaugă sfaturi privind igiena orală, eliminarea sau controlarea obiceiurilor vicioase.
Dacă însă boala parodontală a fost surprinsă într-un stadiu ireversibil, tratamentul va fi unul de lungă durată și poate include mai multe etape. Printre soluțiile disponibile se numără: tratamentele cu antibiotice, terapia cu laser (non-chirurgicală) și tratamentele chirurgicale.
În stadiile severe al bolii parodontale, atunci când structurile gingivale și osoase sunt compromise, medicul stomatolog poate recomanda o soluție complexă de tratament care include grefe de țesut sau de os din materiale sintetice sau prelevate din zone sănătoase, care se vor atașa ulterior în zona afectată.
Cu cât vă programați mai repede la un consult, cu atât șansele de a preveni și trata boala parodontală și problemele grave de sănătate asociate sunt mai mari.
Echipa medicală Stomatologie:
Dr. Cătălina Eremia Medic Specialist Protetică
Dr. Eliza Drăgan Medic Specialist Chirurgie Orală
Dr. Iulian Petruță Medic Specialist Ortodonție
Dr. Ștefana Iurea Medic Stomatolog