Tratamentul sinuzitei

ORL

Sezonul rece readuce în actualitate numeroase afecțiuni ORL, așa cum este și cazul sinuzitei. Temperaturile scăzute nu sunt, bineînțeles, cauza directă a infecției sinusurilor paranazale, însă au o influență ce nu poate fi trecută cu vederea.

Sinuzitele – ce sunt și de ce apar?

Sinuzita este o inflamație transmisibilă a mucoasei sinusurilor (cavități osoase pline cu aer) care în faza acută poate dura până la 3 săptămâni. Adesea, afecțiunea poate să apară după o răceală sau gripă
Sinuzita acută este marcată de secreții purulente galben-verzuit și disconfort accentuat: senzație de presiune și durere la nivelul feței (rădăcina nasului / obraji / ochi / frunte), obstrucție nazală (nas înfundat), febră, amețeală, diminuare a funcției mirosului, stare generală proastă. Când depășește 3 săptămâni, putem vorbi de o sinuzită subacută, iar după 3 luni de simptome neîntrerupte, sinuzita devine o afecțiune cronică. În faza cronică, pot apărea pe lângă simptomele menționate anterior și tusea cu expectorație.

Sinuzita poate fi cauzată atât de bacterii, cât și de virusuri sau ciuperci, însă poate avea și un fundal alergic (rinita alergică). Adesea, sinuzita afectează persoanele care suferă de deviație de sept sau de hipertrofie a cornetelor nazale. Există și alți factori favorizanți secundari: fumatul activ sau pasiv, mediile de lucru cu substanțe toxice, aerul uscat din locuință, aerul condiționat, poluarea.

Un diagnostic clar de sinuzită poate fi pus numai de către medicul ORL, prin examinare clinică și investigații endoscopice și imagistice și analize de laborator ale secrețiilor nazale.

Cum tratăm sinuzitele?

Orice sinuzită trebuie luată cât se poate de în serios, pentru că în timp există posibilitatea să se cronicizeze și să conducă la complicații grave.
Stagnarea secreției infecțioase poate să perforeze pereții sinusali, iar ulterior, puroiul să se răspândească către ochi și creier, cauzând abcese și chiar pareze ale nervilor cranieni. De aceea, recomandarea noastră este ca de la primele simptome să cereți îndrumarea medicului ORL.

În cazurile de sinuzită acută, specialistul vă va recomanda o igienă locală a nasului cu spray cu apă de mare și vă poate prescrie tratament cu antibiotice* și antiinflamatorii, precum și spray-uri locale care ușurează eliminarea secrețiilor nazale.
*Dacă analizele dovedesc că sinuzita este bacteriană.

Dacă sinuzita este cauzată de o alergie, medicul vă va prescrie medicamente antihistaminice.

Pe durata tratamentului, este de mare ajutor ca pacientul să se odihnească bine, să evite statul în frig, să bea multe lichide și să nu fumeze.
Dacă sinuzita nu cedează la tratament, ori dacă aceasta se manifestă de peste 3 săptămâni, medicul ORL poate recomanda puncția sinusală pentru drenarea puroiului.

Pe termen lung, singura cale de a scăpa de sinuzitele care recidivează este să tratăm definitiv cauza obstrucției nazale. Deviația de sept, hipertrofia cornetelor nazale, polipii – cele mai frecvente 3 cauze care atrag o cascadă de probleme ORL în timp – au rezolvare chirurgicală.

La Centrul Medical Invent, acest tip de intervenții se realizează numai sub control endoscopic – modern, rapid, sigur. Prin această metodă, medicul chirurg ORL are o mai bună vizualizare a anatomiei nasului; acesta vede pe un ecran în timpul intervenției imagini clare și luminoase ale zonei de abord chirurgical. Beneficiul major al pacientului este că după o intervenție sub control endoscopic are parte de o recuperare mult mai ușoară. La scurt timp după intervenție, acesta poate respira ușor pe nas, iar disconfortul specific unei operații este mult redus.

Simptome de sinuzită sau obstrucție nazală? Programează o consultație la Centrul Medical Invent. Suntem o echipă cu tradiție de generații în medicina ORL. Te așteptăm cu aparatură medicală modernă, chiar în centrul Iașului.

Articol redactat de Dr. Dragoș Palade, Medic Primar ORL în cadrul Centrului Medical Invent. 

Echipa medicală ORL

Dr. Dragoș Palade – Medic Primar ORL
Dr. Liviu Durbaca – Medic Specialist ORL
Dr. Bogdan Cobzeanu – Medic Specialist ORL

Sănătatea ta contează

Programează o consultație acum.
Sună la +4 0332 800 081
sau completează formularul de mai jos.

Leave this field blank
*Te vom suna pentru confirmare.